La început de an 2019 a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea nr. 30 din 10.01.2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25 / 2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, lege care aduce modificări la Codul fiscal în ceea ce privește cheltuielile cu sponsorizarea.
După cum știm, contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse private, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:
- valoarea calculată prin aplicarea a 0,5‰, la cifra de afaceri; pentru situaţiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor;
- valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.
Ca noutate, începând cu data de 1 aprilie 2019, potrivit art. VI din Legea nr. 30, sponsorizările efectuate către entităţi persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unităţi de cult se scad din impozitul pe profit datorat, în limitele prevăzute de lege, doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul entităţilor/ unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.
Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale se organizează de A.N.A.F. Registrul va fi public şi se va afişa pe site-ul A.N.A.F. Înscrierea în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale se realizează pe baza solicitării entităţii, dacă sunt îndeplinite cumulativ, la data depunerii cererii, următoarele condiţii:
- desfăşoară activitate în domeniul pentru care a fost constituită, pe baza declaraţiei pe propria răspundere;
- şi-a îndeplinit toate obligaţiile fiscale declarative prevăzute de lege;
- nu are obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile;
- a depus situaţiile financiare anuale, prevăzute de lege;
- nu a fost declarată inactivă, potrivit art. 92 din Codul de procedură fiscală.
Astfel, înainte de a semna un contract de sponsorizare, în situația în care dorim ca suma acordată cu titlu de sponsorizare să fie scazută din impozitul pe profit, trebuie să verificăm dacă beneficiarul sponsorozării este înscris în Registrul entitățilotr pentru care se acordă deduceri fiscale.